Povestile din spatele desenelor animate

Ce ar fi copilaria fara desene Exact ce ar fi imaginatia fara creativitate, iubirea fara o inima puternica, ochii fara orientare! Cand suntem mici, primul impact il avem cu personajele din desene animate, deoarece de cele mai multe ori parintii ne uitau in fata televizorului, in timp ce ei isi desfasurau obsesiv activitatile ce tin de servici sau casa, gospodarie, gradina! Daca totul pare initial fara sens, intrucat eram prea mici, in noi se dezvolta dorinta de asemanare, de comparatie, de raportare la personaj, trairile puternice fiindu-ne transmise de la varste foarte fragede. Emotiile devin puternice din momentul in care traim alaturi de personajul favorit. Cand suntem copii empatizam cu cei buni, cu cei suferinzi, avem capacitatea de a discerne raul de bine, iar desenele au un efect benefic, deoarece ne canalizeaza spre corectitudine si adevar. Ce ar fi copilaria fara Alba ca Zapada, fara Cenusareasa, fara Piciorus mic, fara 101 Dalmatieni, fara Mowgli din Cartea Junglei Alba ca Zapada invata fetitele sa fie harnice, sa isi ajute prietenii, sa iubeasca animalele, Cenusareasa indeamna fetitele sa fie ascultatoare, sa creada in dorintele lor pentru ca intr-o zi acestea vor prinde contur, Bella din Frumoasa si Bestia stimuleaza dragostea fata de parinti, ne invata de mici sa nu fim superficiali si sa nu criticam in functie de aspect. Desenul 101 dalmatieni, ne transmite sa ne ajutam intre noi, asa cum cateii au facut-o in momentul in care au fost furati, ne ajuta sa intelegem sacrificiile pe care le fac parintii pentru noi, asa cum Pongo si Perdita au indurat frigul pentru a-si gasi si salva puii. Personajele din carte Junglei ne ajuta sa valorificam prietenia, sa ne facem prieteni, pentru ca in acest mod viata va fi mai captivanta, la inceput ai cu cine sa te joci, mai tarziu ai cu cine sa te sfatuiesti, apoi ai un prieten pe care te poti baza, asa cum Mowgli ii avea Baloo si pe Baghera. Pentru mine un puternic ecou l-a avut desenul Piciorus Mic, care pe langa siroaiele de lacrimi pe care mi le provoca, mi-a placut mesajul puternic pe care l-a transmis, dragostea dintre mama si copil si sacrificiul acesteia pentru salvarea puiului ei. Dinozaurul ramas singur, fara sprijinul parintilor incearca sa isi gaseasca drumul in viata, sub indrumarea spirituala a mamei care il vegheaza, iar tristetea si deprimarea ii este alungata, cand intalneste noi prieteni, care reusesc sa il incurajeze sa vada partile frumoase ale vietii. Desenele copilariei au avut un impact pozitiv asupra noastra cand eram copii, dar efectele se resimt si cand devenim adulti, in modul nostru de manifestare si receptare. Acestea raman povestile cele mai profunde ale copilariei, pe care le-am dorit sa le traim macar o data cand era mici, deoarece mereu aveau un final fericit.